6 lecții de branding de la Jamie Oliver Cum să îți optimizezi imaginea de brand pentru mai mult succes (partea a doua)

în Branding

Înainte să continuăm cu lecțiile de branding învățate de la cel mai renumit bucătar al lumii – Jamie Oliver, să facem o scurtă recapitulare. Cum îți întărești imaginea brandului?


LECȚIA 1: ești cât mai transparent cu clienții tăi. Asta inspiră încredere, iar relațiile se bazează pe încredere. Chiar și între consumatori și brand.

LECȚIA 2 vine ca o continuare naturală: dezvolți relații și interacțiuni umane cu clienții tăi. Faci acest lucru în contextul în care ești foarte pasionat de produsele și serviciile tale.

Iar când ești pasionat de brandul tău, aplici LECȚIA 3: comunici despre ele, vorbești despre subiectele care te interesează, adică încerci să devii o autoritate în domeniul tău de activitate, astfel încât, în timp clienții tăi să îți devină loiali, iar atunci când au o întrebare să vină la tine, să nu caute soluții pentru problemele lor pe blog-urile concurenței.

Lecția 4. NU renunța niciodată la calitate

Adevărul este unul dur. Cineva acolo, în lume, face ceea ce faci tu, însă mai bine. Oferă același produs ca și tine, însă mai bun. Dar acest lucru nu trebuie să te demoralizeze, ci să te motiveze să îți construiești brandul mai bine, mai puternic, mai repede, fără a renunța la calitate.

Era internetului nu se reduce doar la viteză. Ci la viteză + calitate. Care este cel mai scurt timp în care poți oferi clienților tăi cele mai bune servicii sau cele mai bune produse, la calitatea cea mai înaltă?

Încă un lucru pe care unele companii îl ignoră din motive nefondate de cost: calitatea produselor tale trebuie să se regăsească în toată comunicarea ta. O comunicare defectuoasă, pe materiale care îți știrbesc imaginea, va duce la o scădere în vânzări. Investește în imaginea ta la fel cum investești în calitatea produselor tale. Fie că este vorba de pagina ta de Facebook, de un spot radio sau de un flyer cu cea mai nouă ofertă, toate trebuie să reflecte calitatea brandului tău.

Dacă l-ai întreba pe Jamie Oliver ce ingrediente folosește, ți-ar spune că doar pe cele mai bune. Inclusiv în comunicare. Observă te rog cum arată pozele pe care le postează, cum sunt scrise articolele pe site-ul său. Intră într-o librărie și studiază calitatea tiparului cărților sale de bucate. Toate acestea formează împreună comunicarea lui și toate sunt de cea mai bună calitate.

Captură de ecran din 2015.09.18 la 18.31.10

Lecția 5. Strânge o echipă dedicată în jurul brandului tău

Să nu se înțeleagă greșit. Până la un anumit punct poți face aproape totul pe cont propriu și la un nivel ridicat de calitate. De la contabilitate la a menține un cont de Instagram sau o pagină de Facebook activă. Iar acest lucru este în special valabil dacă deții o firmă mică sau ai un start-up. Dar chiar și în aceste cazuri e bine să ai prin preajmă o echipă de oameni pregătită, specialiști în domenii care nu sunt punctul tău forte.

Tot Jamie ne învăță că dacă te pricepi la gătit, ține-te de gătit, iar pentru poze angajează un fotograf sau roagă pe cineva cu un ochi pentru fotografia de produs să te ajute.

O echipă bună în jurul tău înseamnă un brand care o fundație rezistentă și care are șanse mari de reușită pe piață. De aceea, fă un necesar cu lucrurile / acțiunile pe care dorești să le întreprinzi pentru promovarea brandului tău și vezi unde duci lipsă de profesioniști care să te ajute. Adu oameni noi în echipă, cu pasiuni asemănătoare cu ale tale, dar cu abilități diferite. Apoi, deleagă și ai încredere în experiența lor.

Lecția 6. Gândește lateral

O ultimă lecție înainte de încheiere: ideile potrivite pentru business-ul tău nu se găsesc întotdeauna în domeniul tău de activitate. Este bine să studiezi piața, competiția, produsele concurente, strategiile companiilor de succes care au același profil ca al tău. Însă, dacă abordezi piața la fel ca toți ceilalți vei obține rezultate asemănătoare cu ale lor. De aceea, fii deschis la o gândire laterală. Ai mereu ceva de învățat, chiar și din domeniile care nu au nici cea mai mică tangență cu brandul tău și chiar de la un bucătar.

Dacă dorești să găsești o perspectivă nouă pentru promovarea și dezvoltarea brandului tău, dă-ne un mesaj, suntem mereu doar la buton distanță.

P.S.: încă ceva frumos de la un alt brand culinar internațional. Creativitatea în bucătărie merge mână în mână cu creativitatea online: https://instagram.com/reynoldskitchens Asta doar ca să vă facem poftă de branding.

Trimite comentariul

÷ 3 = unu