Campaniile radio A ucis internetul eficiența radioului?

în Advertising

Probabil, citind titlul erai sceptic şi ispitit să ignori articolul. Iar prima întrebare care ţi-a venit în minte a fost: „mai are radioul valoare publicitară în era internetului?” Răspunsul este da. Radioul are valoare şi un impact mai mare decât te-ai aştepta, iar aceste date sunt confimate chiar de Societatea Naţională pentru Audienţă.


Prin comparaţie cu primul trimestru al anului trecut (2014), numărul de ascultători la nivel urban a crescut cu peste 800.000 de persoane.

În plus, un studiu realizat de compania Nielsen arată că ascultătorii sunt cu aproximativ 5-15% mai dispuşi să cumpere un produs dacă au auzit de el la radio. Cea mai mare creştere, după cum se poate observa şi în graficul următor o are retail-ul – aproximativ 15%.

for-advertisers-radio-is-worth-listening-to-0

Cum folosești radio-ul în avantajul tău?

Transmite un singur mesaj clar

La fel ca în cadrul campaniilor din online sau outdoor – despre care am vorbit aici – este esenţial mesajul pe care îl transmiţi. Acesta trebuie să fie clar, să nu se piardă în mulţimea de spoturi publicitare. Prea multă informaţie nu ajunge să fie înregistrată de ascultători şi există mereu riscul ca ascultătorii să schimbe postul radio. Ce poţi face să eviţi lucrul acesta? Treci la punctul doi.

Dar fii creativ, încântă urechile ascultătorilor

Un spot radio nu trebuie să fie doar pur informativ, o serie de cuvinte înşiruite pe un ton monoton sau câteodată o voce mult prea entuziasmată pentru produsele pe care le promovează. Radioul este un mediu care îţi testează limitele creativităţii şi te obligă să te încadrezi într-un set precis de reguli. Un spot vizual nu va funcţiona niciodată. Însă, unul puternic auditiv va fi cu siguranţă memorabil. Acestea sunt lucruri evidente, dar cele mai multe branduri le ignoră, iar reclamele lor se pierd în marea de zgomote ce ies din difuzoarele radioului.

Ce poţi face să te diferenţiezi? Foloseşte voci neobişnuite. Vocea unui copil stârneşte imediat mai multă simpatie, de exemplu. Sau poţi transforma cele 30 de secunde pe care le ai la dispoziţie într-o experienţă auditivă unică. Foloseşte efectele sonore şi voci plăcute. Imaginează-ţi reclama ta ca o micro-piesă de teatru. Ai de spus o replică memorabilă, spune-o într-un mod memorabil. Sau printr-un cântec molipsitor de amuzant.

Asigură-te că eşti auzit

O altă greşeală pe care o fac multe din companii este faptul că nu îşi construiesc un plan media şi ignoră o simplă etică de lucru: “repetiţia este mama învăţăturii”.

a) Rulează spoturile des

Nu te baza pe cât de puternic sau de creativ este spotul tău radio. Dacă nu îl aude persoana potrivită, atunci este irelevant. Ca să ai impact într-o campanie radio, trebuie să fii prezent. Câştigi “vizibilitate” cu cât spoturile tale rulează mai des.

b) Rulează-le la ore de audienţă maximă

Însă, un rulaj mare nu îţi garantează şi o audienţă ridicată. De aceea, investeşte o bună parte din bugetul tău de radio în orele de audienţă maximă. Emisiunile de dimineaţă, pauzele de prânz sau după masă între orele cinci şi şapte, sunt cele care au un rating mai ridicat, de obicei. Dar, fiecare post de radio are profilul său de ascultător, deci orele cu număr mare de ascultători pot varia.

c) Rulează-le simultan pe mai multe posturi

Sunt la fel de multe posturi de radio, câte tipuri de ascultători există. De aceea, este foarte important ca să îţi cunoşti targetul şi să investeşti eficient doar în posturile pe care aceştia le ascultă. Însă, când ai un grup ţintă foarte variat, nu te poţi limita doar la un post de radio. Ca să fii sigur că eşti ascultat, rulează reclamele tale pe mai multe posturi de radio simultan, şi de ce nu, contextualizat pentru fiecare post în parte.

Nu te opri după ce s-a terminat campania / promoţia

Cele mai multe campanii rulează o perioadă standard pre-eveniment şi în ziua promoţiei. Apoi, timp de câteva săptămâni sau luni, până la următoarea mare ofertă, linişte. Clientul trebuie ţinut mereu aproape. De aceea, prezenţa ta la radio trebuie să aibă o manieră constantă, nu sinusoidală.

Prelungeşte perioada de difuzare şi post-campanie cu mesaje personalizate, mesaje de mulţumire, mesaje generale de promovare a produselor, serviciilor şi brandului tău în general. Ascultătorii vor face mai uşor legătură în produsele tale şi brandul tău.

Ieşi din tipare… radioul înseamnă mai mult decât pauze publicitare

Promovarea radio nu se limitează la spoturi publicitare de 15, 20 sau 30 de secunde. Există cel puţin alte trei modalităţi în care poţi să te foloseşti de undele radio.

a) Intervenţii live

Intră într-un dialog direct într-o emisiune de dimineaţă. Dialoghează pe un subiect relevant pentru tine şi clienţii tăi, cu moderatorul emisiunii. Sau, de ce nu, poartă o discuţie cu ascultătorii în direct.

b) Interviuri sponsorizate

Poţi sponsoriza interviuri cu personalităţi din domeniul tău de activitate. De exemplu, dacă brandul tău vinde haine sportive, poţi rezerva o secţiune într-o emisiune pentru un interviu cu o vedetă locală, un sportiv care s-a calificat mai departe în turneul regional sau naţional. Interviul este despre performanţă şi este realizat cu sprijinul brandului tău. Chiar dacă focusul va fi pe sportiv, asocierea pozitivă cu brandul tău se va face imediat.

c) Concursuri

Majoritatea ascultătorilor iubesc intervenţiile în direct care le pot aduce premii instant. Sponsorizează concursuri realizate de moderatorii şi prezentatorii emisiunilor cu audienţă ridicată şi transformă dimineţile sau serile ascultătorilor şi cumpărătorilor tăi în mai bine. Fii darnic cu ei. Oferă-le o clipă de glorie, chiar şi doar la un post de radio local.

O scurtă concluzie:

Statisticile arată că radioul are potenţial mare pentru promovarea brandului tău. Totul depinde de modul în care te foloseşti de această unealtă pentru a-ţi maximiza rezultatele şi pentru a comunica într-un mod eficient şi creativ.

Există o mulţime de posibilităţi de a câştiga o audienţă dedicată şi loială, chiar şi prin intermediul radioului, iar noi te putem ajuta să le alegi pe cele mai bune pentru brandul și clienţii tăi, astfel încât să creăm o conexiune reală şi de lungă durată între tine şi ei.

Trimite comentariul

saptezeci noua − = 78